Excentric? Probabil. Scandalos? Perfect adevarat. Unic? Posibil. Obsedat? DA. „Dar ce sa fac, asta sunt eu si este cam tarziu sa ma schimb“, declara, zambind serafic, Jean Paul Gaultier.
Nimeni nu isi poate imagina moda zilelor noastre fara Gaultier. Incepand din anii '80 el este (aproape) singurul designer care a facut ca moda sa se dezvolte, iar acesta este cel mai important lucru care se poate spune despre oricine din lumea modei. Dupa Chanel si Dior, nimeni nu mai credea ca o sa apara cineva care sa se poata „juca“ cu imaginea secolului XX. Gaultier a facut-o insa atat de simplu si lejer, de parca ar fi dansat menuet.