|
Parlamentul portughez a aprobat proiectul de lege privind legalizarea căsătoriilor gay, introdus de guvernul socialist al lui José Socrates la cererea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor minorităţilor sexuale. Proiectul de lege, căruia i s-au opus vehement conservatorii de dreapta din parlament şi biserica catolică, aşteaptă acum ratificarea preşedintelui Cavaco da Silva.
Parlamentul a respins, pe de altă parte, amendamentele la lege care dădeau acestor cupluri dreptul la adopţie.
Dacă legea va fi ratificată, ceea ce e foarte probabil, va intra în vigoare din aprilie, cu o lună înainte de anunţata vizită în Portugalia a papei Benedict al XVI-lea.
De asemenea, dacă legea va fi ratificată, Portugalia (ţară cu uriaşă tradiţie catolică) va deveni al şaselea stat european care legalizează mariajele homosexuale, după Belgia, Olanda, Spania, Suedia şi Norvegia (aşadar, de tradiţii catolică şi protestantă deopotrivă).
De menţionat, aici, că numeroase alte ţări europene (Ungaria, Finlanda, Danemarca, Islanda, Marea Britanie) au introdus diverse tipuri de parteneriate civile, prin care cuplurile homosexuale beneficiază parţial de drepturile celor heterosexuale.
|